
-

Detalii tehnice:• Scaunul
de posturare este o orteza realizata la comanda in vederea stimularii
proprioceptive si a mentinerii pozitiei asezat si a aliniamentului corect al
coloanei vertebrale in cazul pacientilor cu afectiuni neurologice, incapabili
sa mentine pozitia asezat. Orteza este realizata din polietilena si este captusita
cu material moale, biocompatibil (spuma poliuretanica de inalta densitate) sau
din spuma poliuretanica de medie densitate pe baza mulajului realizat cu
ajutorul unui sistem de perne cu vacuum. Se fixează şi se ajustează cu ajutorul
unor sisteme velcro. Se monteaza pe suport din pal meleminat cu canturi
imbracate sau pe cadru de fotoliu rulant pentru a permite mobilizarea.
• Sistem de prindere cu ham cu chingi si catarame
• Poate fi fixat pe un cadru rulant . |
Indicatii:
• Infirmitate motorie cerebrală.
• Parapareză spastică. |
| Informatii |
| Instructiuni de utilizare |
Aceste orteze sunt indicate in patologia neurologica, pentru mentinerea pozitiei sezand sa...
Aceste orteze sunt indicate in patologia neurologica, pentru mentinerea pozitiei sezand sau a ortostatismului
Instructiuni de utilizare:
Deschideti sistemele de inchidere ale ortezei reprezentate de benzile velcro/chinga/ barete de piele cu catarma dupa caz.
Pozitionati pacientul pe dispozitiv, asigurandu-va ca reperele anatomice corespund zonelor similare de la nivelul ortezei.
Inchideti sistemul de prindere, progresiv, dupa trecerea in prealabil prin gaicile corespondente daca este cazul, incepand de la centru spre extremitati, fara sa trageti excesiv pentru a nu smulge benzile din butonii de prindere.
Inchiderea trebuie realizata suficient de ferm pentru ca orteza sa-si indeplineasca rolul corectiv sau de sustinere.
Recomandari:
Indiferent daca orteza este captusita sau nu cu material moale este recomandat sa purtati un tricou din bumbac, mulat pentru a nu a exista cute ce ar putea determina aparitia unor leziuni la nivelul tegumentului.
Dispozitivul nu trebuie sa exercite presiuni asupra zonelor ce prezinta leziuni.
La pacientii hipersensibili se pot semnala inrosirea si iritarea pielii in cazul unui contact direct. In aceasta situatie trebuie sa va adresati medicului curant pentru prescrierea tratamentului.
Este contraindicata utilizarea dispozitivului in vecinatatea unei flacari deschise.
In cazul pacientilor copii, este necesara monitorizarea evolutiei patologiei careia i se adreseaza dispozitivul. De aceea este recomandat sa va prezentati la consultatii atat la medic cat si la tehnicianul ortoped pentru ajustari daca apar modificari in evolutia motorie.
Intretinere:
Stergeti interiorul si exteriorul ortezei din material plastic cu o carpa curata, umeda si sapun; stergeti apoi cu o carpa umeda fara sapun.
Lasati sa se usuce departe de surse de caldura. Pozitionati orteza numai dupa uscarea completa.
In cazul sistemelor de inchidere cu banda velcro, aceasta trebuie curatata de scame si praf astfel incat sa permita inchiderea cat mai indelungata.
Este interzisa introducerea dispozitivelor sub jet de apa
A nu se arunca in natura.
ATENTIE!
Acest dispozitiv medical trebuie prescris de un medic specialist si trebuie aplicat de un tehnician ortoped. Acesta din urma este profesionistul competent, cel mai in masura sa aplice dispozitivul, sa acorde informatii legate de utilizarea in conditii de siguranta, in conformitate cu necesitatile individuale. Eventualele modificari structurale sau reglari trebuie prescrise de medic si executate de tehnicianul ortoped. In cazul incertitudinii privind aplicarea dispozitivului, adresati-va tehnicianului ortoped sau medicului.
Durata purtarii dispozitivului medical este stabilita de medicul specialist in functie de particularitatile individuale ale pacientului. Este recomandata prezenta pacientului la ridicarea dispozitivului pentru o mai buna adaptare a ortezei.
Aceste instructiuni sunt aplicabile pentru ortezele de coloana vertebrala: OPOP 01/02
Conditii de garantie:
Termenul de garantie este de 12 luni de la data achizitionarii pentru orteze si 1 luna pentru sistemele de prindere.
In momentul achizitionarii va rugam sa verificati toate componentele produsului.
In cazul in care prezenta pacientului este imposibila la predarea dispozitivului si se constata nereguli legate de fixarea ortezei, acestea trebuie aduse la cunostinta producatorului in maxim 24 de ore pentru a putea fi remediate. In cazul in care orteza nu se potriveste pacientului este obligatorie prezenta acestuia pentru constatare si remediere rapida.
Urmatoarele situatii nu constituie obiectul garantiei:
Daca se constata ca folosirea ortezei nu s-a facut in conformitate cu instructiunile de utilizare;
Daca se constata defectiuni aparute in urma unor lovituri, cazaturi, contact cu surse de caldura, accidentale sau nu;
Daca apar modificari morfo-functionale la nivelul segmentului caruia i se adreseaza orteza.
Interventia oricarei persoane neautorizate asupra dispozitivului, conduce la scoaterea din termenul de garantie a produsului.
Orteza poate fi reparata in perioada post garantie, contra cost.
ORTOPROTETICA nu poate fi facuta responsabila, la nici un moment, de nici una din urmatoarele situatii: pacientul prezinta alergii sau hipersensibilitate, dificultati de acomodare sau suportabilitate ale ortezei.
Vezi mai mult
|
Scaun de posturare
- Producător: Ortoprotetica
- Cod produs: OPOP 02
- Disponibilitate: La comanda
Etichete: Produse Tech Assist